Skip to main content

CALL FOR PROJECTS 2022

  • DIPLOMA Show dă startul call-ului de proiecte pentru ediția din toamna acestui an, care va avea loc între 7 și 16 octombrie 2022.

 

  • Până la data de 18 iulie, absolvenții promoției 2022 își pot înscrie online lucrările de diplomă, pentru a fi selectate și prezentate la festivalul de la Combinatul Fondului Plastic, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank.

 

  • Ediția din acest an aduce și o schimbare importantă: festivalul își schimbă oficial denumirea în DIPLOMA Show.

 

Proiectele înscrise vor fi evaluate și selectate cu ajutorul unui board creativ format din peste 50 de specialiști seniori consacrați din industriile creative și arte vizuale, de la designeri, artiști, manageri culturali până la galeriști, arhitecți și curatori. 

Cele mai bune proiecte vor fi expuse și promovate în cadrul ediției a IX-a DIPLOMA Show, care își propune să aducă împreună industriile creative, dar și să faciliteze conexiunea între noua generație de creatori și publicul larg. Așadar, programul DIPLOMA Show din acest an va consta atât în happening-uri multidisciplinare dezvoltate de tineri din universuri artistice complementare, în urma cărora vor rezulta instalații și produse artistice destinate publicului larg, cât și tururi ghidate și contexte de meet & greet dedicate comunităților creative.

O schimbare importantă în acest an constă în schimbarea denumirii festivalului, ce devine DIPLOMA Show. Sub brandul DIPLOMA, vor fi dezvoltate în continuare activități și inițiative pe tot parcursul anului, cu scopul de a crea o comunitate ce dialoghează permanent, precum și contexte multiple pentru ca aceasta să se întâlnească.

Mai exact, brandul DIPLOMA constă în prezent în: DIPLOMA Show, festivalul din toamnă; Art In Progress, o serie de expoziții multidisciplinare ce aduce în fața publicului larg conținut artistic creat în ultimii 5 ani de către artiști tineri emergenți, respectiv prezentarea și promovarea permanentă a portofoliilor online ale alumnilor și foștilor participanți de la edițiile trecute ale festivalului DIPLOMA Show.

Formularul poate fi completat aici până pe 18 iulie, 2022, iar regulamentul poate fi consultat aici