Call proiecte sustenabile de Crăciun. OTOTO x Diploma Show
Se caută proiecte sustenabile care aduc spiritul autentic al sărbătorilor în locațiile OTOTO și, de aici, în ziua tuturor celor care le trec pragul. OTOTO este un spațiu deschis pentru toți, un loc pentru ritualuri de zi cu zi și pentru momente de conectare. De sărbători, toate cele patru locații din București zumzăie de povești de final de an, de căutări de cadouri pentru cei dragi, de liste de cumpărături cu bunătăți și de întâlniri cozy ale comunității.
OTOTO oferă locațiile sale ca un loc de joacă pentru studenți și tineri artiști cu entuziasm de sărbători. Aceștia sunt invitați să învăluie spațiile OTOTO cu ideile lor, ca într-o carte ilustrată de povești de Crăciun. Mai puțin „Winter Wonderland”, mai mult un decor minimalist, menit să lumineze micile momente de frumos care își fac loc printre rafturi. Se caută proiecte care au un ochi pentru design minimalist, grijă pentru planetă și care se potrivesc cu un spațiu viu – mai ales în luna decembrie. Proiecte care surprind spiritul real al sărbătorilor într-un mod inclusiv, care îi bucură și îi încălzesc pe cei care le privesc. Proiecte care se integrează firesc în spațiile diverse ale magazinului – pe ferestrele dinspre stradă, printre rafturi.
Împreună cu Diploma Show și artiștii Ioana și Adi Bulboacă, OTOTO va selecta trei artiști cărora le va oferi „loc de joacă” în locațiile sale, pentru a-și aduce ideile la viață, în mijlocul orașului și al unei comunități creative. Pentru a aplica, participanții trebuie să trimită ideea lor, însoțită de schițe/moodboard și un plan de producție adaptat uneia dintre locațiile OTOTO, folosind sustenabil resursele disponibile. Se va acorda o atenție deosebită proiectelor în care majoritatea materialelor sunt reciclate sau refolosite, iar materialele nou produse sunt reciclabile ori compostabile.
Ideile pot fi înscrise până pe 13 noiembrie, iar OTOTO este deschis și propunerilor de grup.
Proiectele selectate vor fi anunțate pe 18 noiembrie, după care artiștii vor avea două săptămâni pentru realizare, în colaborare cu echipa OTOTO. Instalațiile vor fi expuse în locații începând cu prima săptămână din decembrie, până la finalul anului. La final, artiștii vor putea păstra proiectele dacă își doresc. Call-ul este deschis pentru participanți din România, cu condiția ca aceștia să poată fi prezenți la instalarea proiectelor în București la începutul lunii decembrie.
OTOTO va acoperi costurile de producție ale proiectelor și va oferi fiecărui artist selectat câte un gift card de 750 de lei.
Pentru inspirație, sunt prezentate două direcții din anii trecuți care surprind spiritul și estetica pe care OTOTO le caută.
***
Pentru Crăciunul din 2023, scenografele Miruna Bălașa și Elena Butică au transformat cartoanele din depozitul nostru într-un colț de București pe care l-au luminat pe Calea Victoriei, pentru a aminti trecătorilor că cel mai frumos sentiment de Sărbători e cel de împreună.
https://www.instagram.com/p/C0wjPfCISxv/
În 2024, artista Oana Barbonie a lucrat inspirată de o întâlnire cu copiii de la Studiourile Ferentari, în care au explorat împreună ideea de comunitate. Gândurile lor s-au legat în niște colaje-ghirlande, care au învăluit OTOTO Amzei ca într-o joacă.
https://www.instagram.com/p/DD1y-Y5sjBQ/?img_index=1