Skip to main content

Mihai Alexandru Ardelean

Studentul Ardelean Mihai Alexandru, împreună cu arhitectul coordonator Daniel Tellman își propun, prin acest proiect final de diplomă la Facultatea de Arhitectură și Urbanism Timișoara, să readucă în discuție situația controversată a bisericilor medievale fortificate din Transilvania.

Reconversia funcțională și restaurarea ansamblului Bisericii fortificate din Daia, Mureș

Proiectul abordează situația incertă a bisericilor medievale fortificate din Transilvania rămase fără enoriași, dar anexate unor comunități ce nu își însușesc aceste monumente ca fiind patrimoniul lor. Situația Bisericii Evanghelice fortificate din satul Daia, județul Mureș este una reală cu potențial real de reactivare funcțională pentru a servi util în primul rând comunității în care se află și mai apoi culturii patrimoniale. Proiectul propune reactivarea ansamblului fortificat de monumente din Daia prin restaurarea și refuncționalizarea lui sub forma unui centru multifuncțional pentru evenimentele organizate în cadrul strategiei macro de reabilitare socială și economică a satului Daia cu ajutorul înființării ”Centrului de dezvoltare și cercetare a agriculturii și zootehniei vernaculare.” Prin colaborarea cu arhitecți, istorici, restauratori, localnici și mulți alții, acest proiect deschide dialogul despre valoare, evoluție și adaptabilitate în contextul real în continuă schimbare.

Reconversia funcțională și restaurarea ansamblului Bisericii fortificate din Daia, Mureș

Universitatea Politehnica Timișoara

Facultatea de Arhitectură și Urbanism

Proiect Disertaţie

Coordonatori: Arh. Daniel Tellman